Comunicat 03.06.2021-2

Pentru o colaborare mai strânsă cu cetățenii și soluționarea problemelor acestora, polițiștii locali s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții cartierelor

Pentru că se dorește o îmbunătățire vizibilă a relației dintre Poliția Locală și cetățenii orașului, astăzi, la sediul instituției, s-a organizat o întâlnire între conducerea Direcției și reprezentanții cartierelor Timișoarei. Directorul instituției, jr. Dumitru Domășnean-Urechiatu, și Directorul adjunct, ec. Cristina Scutariu, au subliniat dorința de colaborare, de stabilire a unui parteneriat între cele două entități, pe de o parte reprezentanții cetățenilor din cartiere care să ofere sprijin în semnalarea problemelor din zonele în care locuiesc, și pe de altă parte reprezentanții Poliției Locale care să răspundă cât mai rapid posibil sesizărilor pertinente care să ducă la îmbunătățirea calității vieții tuturor locuitorilor din cartiere. De altfel, la întâlnire au fost prezenți și șefii de structuri, birouri și servicii, care au făcut schimb de contacte cu președinții și vicepreședinții consiliilor consultative de cartier pentru o legătură cât mai strânsă. Problemele semnalate au fost punctuale, în funcție de fiecare zonă, majoritatea celor prezenți expunând dorința de a se înființa în cartiere sedii de poliție locală, tocmai pentru a exista o reală apropiere de nevoile cetățenilor. Au mai fost ridicate, printre altele, probleme referitoare la situația migranților din zona Aradului, dar și de pe teritoriul întregului oraș, a deșeurilor și comerțului stradal fără autorizație din zona Dâmbovița, a circulației autovehiculelor de mare tonaj din zona Ciarda Roție, a clădirilor aflate în paragină din zona Traian, a situației din zona Pieței Badea Cârțan, Piața Verde, a necesității prezenței polițiștilor locali în zonele de parcuri, a posibilității instalării de camere video pentru facilitarea activității. Au fost prezenți la întâlnire reprezentanții cartierelor Iosefin, Ronaț, Freidorf, Blașcovici, Circumvalațiunii, Fabric, Tipografilor, Cetate, Dâmbovița, Șagului și Aradului. S-a stabilit să existe periodicitate în aceste întâlniri tocmai pentru a se vedea ce probleme au fost soluționate sau au apărut pe parcurs în scopul comun de remediere a acestora.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ